Iarna nu mai e deloc cum obijnuia sa fie in anii trecuti.Eu nu mai sunt copil.si am crescut...nu mai am aceea inocenta delicata.Nu mai sunt pura in gandire si nu mai visez ca inainte.Mi-e dor de vremurile trecute in care nu imi pasa cat de frig este afara si ieseam sa fac ingerii in zapada.
Acum din inalt se cer fulgi mari ca o lumina pe sufletul meu si se aseaza in straturi de vualuri ca un sal alb de lana ce acopera intreg cuprinsul.Totul e alb,enormi nameti de zapada contureaza intreb tabloul.Vantul desi rece il simt ca o mangaiere pe fata.Privesc spre cer si inspir parfumul de iarna.Copilul din mine zambeste si e fericit..ridic mainile incercand sa imbratisez vazduhul,sa ma contopesc cu el.
Fluturi albi roiesc in jur perechi,perechi si incerc sai prind.Unu,doi sau oprit in palma mea,dar cand sai ating cu degetele au disparut ..unde ? Imi privesc din nou palmele..ce mici sunt,dar iata fluturasi sau transformat in doua picaturi,un strop....bucuria momentului.Din ochii mi se prelinge pe obraz o lacrima...o lacrima adevarata asa cum si in momentele noastre de fericire se topesc repede.Ma uit din nou la stropul din palma si ma gandesc .."Nu astepta sa fi iubit,daruieste iubire,fi fericit" Timpul zboara si se topeste exact ca un fulg de nea..dar totusi e atata fericire intrun fulg de nea .Inchid ploapele umede si imi ridic fata spre cernerea de zapada.Fulgi mari imi ating ploapele,buzele,obrasi ..le simt aingerea tandra si daruirea.Totu e alb si pe frunte si in gand...covorul de zapda se intinde la picioarele mele..ingenuchiez si ma tavalesc in alb,nebuna de fericire precum un copil de alta data.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu